Categorie

Turnul de intrare în mănăstire

Publicat

Turnul de intrare în mănăstire a fost zidit în anul 1825 de către ctitorul Nicolae Cerneschi, odată cu celelalte construcții, fiind situat în partea de sud-vest a incintei. În urma incendiului din anul 1941, acoperișul de draniță a fost înlocuit cu unul de tablă.

Acum, în cadrul proiectului de restaurare, turnul de intrare în mănăstire a beneficiat de ample lucrări de consolidare, iar din fonduri proprii mănăstirea a susținut împodobirea lui la interior cu pictură în frescă, iar la exterior cu icoane în tehnica mozaic, realizate, atât unele cât și altele, de pictorul Daniel Codrescu din București.

 

---------------------------------------------------

De peste trei secole jumătate, Mănăstirea Sihăstria aduce o contribuţie identitară substanţială întregului spaţiu românesc. Aici au trăit şi s-au nevoit călugări care au marcat spiritualitatea românească pentru veacuri de acum încolo.

Fie ca vorbele de duh ale celor doi mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria, propuși pentru canonizare, Părintele Paisie Olaru și Părintele Cleopa Ilie, să se împlinească atât cu noi, cât și cu cei care calcă pragul acestei binecuvântate mănăstiri: 

Să ne întâlnim la poarta Raiului!

Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!

 

-----------------------------------------------------

Date contact:

Com. Vânători-Neamț, Jud. Neamț

Telefon: 0233.251896

www. sihastria.mmb.ro

 

 

Investim în viitorul tău!

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

Titlul proiectului:

Consolidare, restaurare și conservare Complex Monahal

Mănăstirea Sihăstria, Comuna Vânători-Neamț, Județul Neamț

Editorul materialului:

Mănăstirea Sihăstria

Data publicării:

Octombrie 2022

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

www.inforegio.ro facebook.com/inforegio.ro