Părintele Ambrozie a fost un mare duhovnic şi un fiu devotat al dumnezeieştii ascultări. Născut în satul Lunca, comuna Vânători – Neamţ, a fost crescut de mic în viaţă curată, în frică de Dumnezeu şi în bucuria Duhului Sfânt. În anul 1951 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Slatina – Suceava, ca fiu duhovnicesc al Arhimandritului Cleopa Ilie, care îl tunde în cinul monahal în anul 1956. După zece ani de smerită ascultare a fost scos din mănăstire în anul 1960 de regimul ateu de atunci, împreună cu toţi monahii tineri din această obşte.
După câţiva ani de prigoană a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria, unde se nevoieşte până la sfârşitul vieţii sale. Pentru viaţa sa aleasă, în anul 1976 a fost hirotonit diacon şi apoi preot, având ascultarea de eclesiarh. În puţină vreme, Părintele Ambrozie ajunge duhovnic iscusit, căutat de numeroşi ucenici, călugări și mireni, urmând pilda marilor săi părinţi duhovniceşti din Sihăstria, Ieroschimonahul Paisie Olaru şi Arhimandritul Cleopa Ilie.
Părintele Ambrozie nu făcea nimic fără binecuvântare şi respecta întru totul rânduiala sfintelor slujbe şi cuvântul stareţului şi al duhovnicului său, iar canonul şi rânduiala de chilie nu-i rămâneau niciodată nefăcute. Ajungând la vârsta de 73 de ani, la începutul Postului Mare şi-a cunoscut de mai înainte sfârşitul vieţii sale, spunând părinţilor: „Să ştiţi că eu nu ajung până la Sfintele Paşti!”. În săptămâna Sfintelor Patimi s-a spovedit din copilărie la duhovnicul său, şi-a cerut iertare de la părinţi şi a săvârşit Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în Joia Mare. Iar în Sfânta şi Marea Sâmbătă, dimineaţă, a spus unui ucenic: „Mâine să-mi aprindeţi şi mie candela la mormânt!”. După două ore a intrat în veşmântărie şi acolo a adormit cu pace, dându-şi sufletul în mâinile lui Hristos Dumnezeu.
1. Zicea Părintele Ambrozie: „Să nu-ţi laşi niciodată pravila şi canonul, căci cu acestea ţii legătura cu Dumnezeu”. Sfinţia sa îşi făcea pravila şi canonul dinainte, când avea de mers undeva, ca să nu-i rămână nefăcute.
2. Dacă vedea pe vreun frate că vorbeşte sau pierde timpul în zadar, îi zicea: „Frate, nu sta degeaba, mergi şi fă-ţi pravila, canonul sau citeşte ceva folositor de suflet”.
3. Odată a venit o femeie la sfinţia sa la spovedanie. Având impedimente canonice, părintele a oprit-o de la Sfânta Împărtăşanie. Dar ea s-a dus în altă parte să se împărtăşească. Dar când să ia Sfintele Taine, a auzit o voce în spatele ei, zicând: „Foc iei!”. Deşi a ezitat, totuşi până la urmă acea femeie s-a împărtăşit. Când a revenit la Părintele Ambrozie, acesta i-a spus: „Eu nu te mai primesc. Dacă n-ai ascultat de sfatul meu, caută-ţi alt duhovnic!”.
4. Părintele Ambrozie îşi sfătuia ucenicii să aibă frică de Dumnezeu şi să nu calce canoanele şi tipicul Bisericii pentru a plăcea oamenilor.
5. Când era eclesiarh, i-a spus paraclisierului: „Umblă în sfântul altar cu multă frică şi evlavie, căci să ştii că Hristos este de faţă cu adevărat şi vede tot ce faci”.
6. Odată i-a spus unui frate, pe care-l vedea că se osteneşte mai presus de puterea lui: „Nevoieşte-te, dar vezi să nu ajungi povară la alţii!”.
7. Altădată a venit o credincioasă la el, spunându-i de „binefacerile” şi „puterile” celor care folosesc bioenergia. Părintele Ambrozie i-a zis că el nu este de acord cu aceste practici şi pentru a-şi convinge ucenica i-a spus să cheme la el pe unul din oamenii care practicau aceasta. Venind acela, toate încercările lui de a face ceva au rămas zadarnice, neputând nimic înaintea părintelui, care se ruga cu rugăciunea lui Iisus.
8. Părintele Ambrozie îi sfătuia pe ucenicii săi:
– Dacă vrei să sporeşti în rugăciune, să nu ai ură pe nimeni. Să ai minte curată şi sinceritate.
– În momentul când te culci să zici rugăciunea Doamne Iisuse şi vei fi sigur că te vei scula tot cu rugăciunea.
– Când primeşti un sfat, o povaţă, şi n-o asculţi, atunci vine şi ispita.
– Trăirea vine din răbdarea ispitelor.
– Când eşti în pace şi bine dispus sau când îţi vine să judeci pe cineva, roagă-te Domnului: „Păzeşte-mă, Doamne, şi apără-mă că nu ştiu când voi cădea”.
– Te apropii mai mult de rugăciune când vrăjmaşul te chinuie mai mult.
– Trebuie să te rogi cu fierbinţeală în necazuri, mai ales la Maica Domnului, şi toate se vor aşeza la locul lor.
– Prăjitura celor bogaţi e foc ce arde.
– Să rabzi ceva boală, nu alerga repede la medicamente.
– Poţi lupta cu patimile în momentul când nu mai eşti de acord cu ele.
– Să nu-ţi laşi niciodată pravila şi canonul, căci cu acestea ţii legătura cu Dumnezeu.
– Să citeşti cărţi, dar nu foarte multe. Iei o carte, citeşti şi pui în practică.
– Să nu zici că nu este timp pentru rugăciune, să existe tot timpul.