Biserica de lemn din cimitirul Sihăstriei datează din anul 1740 și a fost strămutată din satul Hlăpești, județul Neamț, în anul 1988. Slujbele care se săvârşesc în aceasta, de primăvara până toamna târziu, sunt pentru sufletele celor adormiţi.
Prin proiectul de Consolidare, restaurare și conservare finalizat în anul 2022, biserica de lemn a fost restaurată și frumos împodobită. A fost înlocuită dranița și s-au refăcut sistemele electrice, de detectare și semnalizare a incendiilor.
Scurt istoric al bisericii de lemn
Conform vechilor pisanii, „la 1738 ianuarie 18, Mitropolitul Moldovei dă voie lui popa Pahomie să strângă călugări la Schitul Hlăpeşti şi să ridice nou locaş de rugăciune”, în locul altuia mai vechi. Acum se construieşte o bisericuţă din bârne, având talpa din grinzi groase de stejar, aşezate pe temelie joasă de piatră. Sistemul de îmbinare se bazează pe aşa-numita tehnică a cozilor de rândunică.
În 1740 se sfinţea bisericuţa de la Hlăpeşti cu hramul Sfinţii Voievozi [Mihail şi Gavriil], iar la 20 februarie 1757 va fi închinată Mănăstirii Neamţ, după obiceiul timpului. Cu trecerea vremii, aceasta s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că în anii 1960 în sat se construieşte o biserică mai mare, din piatră şi cărămidă, cea veche intrând inevitabil într-un proces de deteriorare.
În aceeaşi perioadă, stareţul Sihăstriei, Arhimandritul Victorin Oanele, dorea împlinirea unui mai vechi vis al înaintaşilor, acela ca în cimitirul mănăstirii să existe o bisericuţă. Neprimind aprobarea autorităților vremii să construiască una, a propus strămutarea vechii bisericuţe din Hlăpeşti în cimitirul Sihăstriei, astfel că la 10 februarie 1988, conform hotărârii Arhiepiscopiei Iaşilor, condusă pe atunci de către IPS Teoctist, s-a decis strămutarea acesteia. După relocarea şi restaurarea acesteia, biserica a fost sfinţită în ziua de 7 august 1999 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, şi PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, primind hramurile Învierea Domnului şi Sfântul Ioan Evanghelistul.
---------------------------------------------------
De peste trei secole jumătate, Mănăstirea Sihăstria aduce o contribuţie identitară substanţială întregului spaţiu românesc. Aici au trăit şi s-au nevoit călugări care au marcat spiritualitatea românească pentru veacuri de acum încolo.
Fie ca vorbele de duh ale celor doi mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria, propuși pentru canonizare, Părintele Paisie Olaru și Părintele Cleopa Ilie, să se împlinească atât cu noi, cât și cu cei care calcă pragul acestei binecuvântate mănăstiri:
Să ne întâlnim la poarta Raiului!
Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!
-----------------------------------------------------
Date contact:
Com. Vânători-Neamț, Jud. Neamț
Telefon: 0233.251896
www. sihastria.mmb.ro
Investim în viitorul tău!
Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Titlul proiectului:
Consolidare, restaurare și conservare Complex Monahal
Mănăstirea Sihăstria, Comuna Vânători-Neamț, Județul Neamț
Editorul materialului:
Mănăstirea Sihăstria
Data publicării:
Octombrie 2022
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
www.inforegio.ro facebook.com/inforegio.ro