Cunoscutul scriitor bisericesc Arhimandritul Ioanichie Bălan s‑a născut la 10 februarie 1930 în localitatea Stăniţa, judeţul Neamţ. După terminarea studiilor la Liceul Comercial din Roman, în 1949 intră ca vieţuitor în Mănăstirea Sihăstria. Este călugărit şi hirotonit diacon în aprilie 1953. A îndeplinit ascultările de casier, contabil, secretar şi ghid al mănăstirii. Începând cu anul 1955 s‑a remarcat ca un bun predicator, dar activitatea în care s‑a făcut cunoscut printr‑un dar deosebit a fost aceea de scriitor.
Încă din primii ani de mănăstire a început să aştearnă pe hârtie portrete ale celor mai cunoscuţi călugări vieţuitori în mănăstirile nemţene, remarcându‑se printr‑un stil cald şi accesibil. Aceste portrete vor constitui mai târziu pietrele de temelie ale Patericului românesc, lucrarea sa cea mai renumită, în care sunt adunate împreună pentru prima dată biografiile şi cuvintele de învăţătură ale celor mai însemnaţi părinţi duhovniceşti din România.
Primele sale scrieri care au circulat au fost versurile scrise în vremea prigoanei comuniste duse împotriva călugărilor începând cu anul 1959, când, în urma aplicării decretului 410, au fost obligaţi să părăsească mănăstirile toţi monahii cu vârsta sub 55 de ani şi toate monahiile sub 50 de ani, care nu aveau studii teologice. Poeziile sale din acea perioadă au fost răspândite pe ascuns, nefiind tipărite decât după 40 de ani, cu titlul de Versuri duhovniceşti.
Între anii 1971‑1990 a fost transferat, sub presiunea autorităţilor comuniste, la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ. În 1975 a absolvit Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar în anul 1979 a fost hirotonit ieromonah. A urmat cea mai rodnică perioadă a sa ca autor de cărţi bisericeşti, scriind acum numeroase cărţi fundamentale despre monahismul românesc. În aceşti ani el publică Patericul românesc (1980), Vetre de sihăstrie românească (1981), Convorbiri duhovniceşti (vol. I‑1984, vol. II‑1988) şi Mărturii româneşti la Locurile Sfinte (1986).
În 1990 s‑a reîntors la Sihăstria, unde a continuat activitatea misionară de popularizare a credinţei ortodoxe, tipărind numeroase cărţi, dintre care amintim: Istorioare duhovniceşti (1991), Călăuză ortodoxă în biserică (1992), Călăuză ortodoxă în familie şi societate (1993), Părintele Paisie duhovnicul (1993), Convorbiri duhovniceşti cu teologi din străinătate (1994), Viaţa Părintelui Cleopa (1999), Sfintele Moaşte din România (1999), Sfintele Icoane făcătoare de minuni din România (1999) ş.a. De asemenea, în aceşti ani s‑a ocupat, din însărcinarea Sfântului Sinod, şi de editarea celor 12 volume ale Vieţilor Sfinţilor, care nu mai fuseseră tipărite din 1905.
O parte din cărţile sale, în special Patericul Românesc, Convorbiri duhovniceşti şi Viaţa Părintelui Cleopa, au fost traduse şi în alte limbi, precum engleză, greacă, franceză, italiană, sârbă, poloneză, finlandeză, maghiară, arabă şi rusă.
La 22 noiembrie 2007 Părintele Ioanichie Bălan şi‑a dat sufletul în mâinile Domnului, pe Care L‑a iubit şi L‑a slujit toată viaţa. După săvârşirea sa din această viaţă au mai apărut, pornind de la manuscrisele rămase de la sfinţia sa, două volume de Chipuri de călugări îmbunătăţiţi, conţinând portrete ale unor vieţuitori de seamă ai mănăstirilor româneşti, şi biografia Mi‑e dor de cer, conţinând pagini emoţionante din jurnalul său de tinereţe şi mărturii ale celor ce l‑au cunoscut.